În caz că nu ați auzit de el până acum, deși, datorită renumelui său, ar fi trebuit, Terente, pe numele său adevărat Ștefan Vasali, este unul dintre cei mai celebri răufăcători ai României. Majoritatea faptelor sale au fost comise la începutul secolului trecut, iar activitatea sa infracțională a constat în jafuri, violuri și crime. Deși nu-s de ici, de colo, probabil că timpul ar fi făcut ca până acum nelegiuirile sale să fie trecute sub tăcere dacă legat de persoana sa nu s-ar fi dezvoltat unele povestiri care să aibă legătură cu activitatea sa sexuală. Legenda spune că era atât de bun, încât după vreo câteva violuri, au început să-l caute femeile pe el. La crime nu se pricepea la fel de bine deoarece pentru acest tip de serviciu nu era căutat, drept urmare era nevoit să-și găsească singur clienți. Secretul reușitei sale a fost faptul că era destul de dotat – pare-se că obiectul muncii îi măsura aproximativ 20 cm în stare flască (încă un motiv pentru femeile de azi să întrebe unde sunt bărbații de altădată). Poate că-n stare erectă i-ar fi măsurat 20,1 – ceea ce n-ar mai fi fost la fel de spectaculos, n-ai de unde să știi (cârcotaș invidios!).
Până la urmă, nu știu pe baza cărui raționament, după decesul său survenit în urma unei tentative de evadare din pușcărie, s-a luat decizia să i se taie instrumentul și să se păstreze într-un borcan. Cu siguranță asta a fost ideea unei femei. Și-ți dai seama, femeia tot femeie: nu putea să pună o p**ă într-un borcan, așa, pe sec. A mai aruncat acolo două foi de dafin, trei boabe de piper, o crenguță de nuc… Pe lângă dimensiunile neobișnuite, organul său genital s-a mai remarcat printr-un tatuaj făcut pe întreaga sa lungime care stipula următoarele: „F*t bine și apăsat la cioc”. Ar fi interesant de știut, în cazul în care s-ar fi folosit un font mai mic, dacă ar fi încăput un roman de Sandra Brown. Obiceiul tatuajului lui Terente s-a păstrat și printre bărbații din ziua de azi. Mă rog, ceva similar, în sensul că, multora neîncăpându-le decât „F” pe organul genital, au ales să-și facă dragoni pe umeri.
O bună bucată de vreme, viitorilor străjeri ai legii (pentru că vorbim de un studiu de caz, un bandit generic) li se făcea cunoștință cu istoria, astfel că studenții la Academia de Poliție aveau acces nemijlocit și privilegiat la Capu’ Răutăților (tot ăștia se bagă-n față, omu’ de rând stă și rabdă). La fiecare deschidere de an universitar, rectorul Facultății de Polițași: „Bună ziua, dragi studenți! În primul an de studii o să vedem p**a lu’ Terente. Da’ o vedem, așa, mai de departe. În anul al doilea ne apropiem de Ea”. În chip tragic, nemilosul timp, cel care macină piramide și curăță regi, nu l-a păsuit nici pe Terente, iar după o perioadă de mai bine de 80 de ani de conservare, celebra sa parte corporală s-a degradat iremediabil, astfel încât în urmă cu vreo câțiva ani a fost scoasă din borcan și aruncată la gunoi.
P.S. Poate că aluzia din titlul articolului ar trebui explicată pentru cititorii mai tineri. În anii ’90 exista un joc intitulat „hoții și vardiștii” (n-am observat să se mai joace de atunci, tocmai de aceea mă gândeam că s-ar putea să fie nevoie de lămuriri), adică „hoții și polițiștii”. Un grup de copii, preferabil cât mai mare, se împărțea în două tabere egale – unii hoți, alții vardiști –, iar cei din urmă menționați trebuiau să-i captureze pe cei dintâi.
